Cupa de tenis de masă Rotary Club Oradea 1113, ediția I
Cupa de tenis de masă Rotary Club Oradea 1113 este un eveniment care promovează tenisul de masă în rândul elevilor bihoreni.
Prin proiectul Școala de nota 10 le-am oferit un cadru copiilor din județul Bihor. Am dotat 18 unități de învățământ din județul nostru cu mese de ping pong exterioare. Astăzi, generații de copii din mediul rural și urban își petrec pauzele sau orele de sport într-un mod activ și sănătos.
Prin Cupa de Tenis de Masă Rotary Club Oradea 1113, ediția I, ne-am dorit să organizăm o competiție pentru copii, asemeni unei celebrări a sportului și a fair-play-ului.
119 copii din ciclul gimnazial din județul Bihor au fost selectați pentru a participa la competiția din 16 mai 2026, unde și-au putut pune în valoare abilitățile și disciplina dobândite la mesele donate de clubul nostru.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, care ne-a ajutat în coordonarea cu unitățile de învățământ bihorene, în timp ce Club King Pong ne-a oferit locația pentru organizarea competiției sportive. Partenerul de nutriție al evenimentului a fost Obio.
Obiectivele noastre
- Încurajarea participării active și a mișcării în rândul copiilor bihoreni
- Promovarea disciplinei sportive
- Creșterea vizibilității tenisului de masă în comunitate
Rezultatele Cupei de Tenis de Masă Rotary Club Oradea 1113, ediția I
Competiția a adus la mesele de joc nu mai puțin de 81 de copii din ciclul gimnazial, pasionați de tenisul de masă și ghidați de spiritul de fair-play.
Pe lângă premii și medalii, miza principală a competiției sportive a fost una extrem de valoroasă pentru comunitățile școlare din Oradea: ocupanții locului I de la fiecare categorie au obținut o masă de tenis de masă de exterior pentru școlile în care învață, oferită de Rotary Club Oradea 1113. Prin acest demers, clubul continuă extinderea proiectului „Școala de nota 10”, prin care 18 unități de învățământ din județul Bihor au fost deja dotate cu mese de tenis de masă, încurajând mii de elevi să descopere frumusețea acestui sport.
Clasamentul final pe categorii:
Categoria Fete – Clasele V-VI
- Locul 1: Meheș Alexia – prin efortul și talentul ei a obținut o masă de tenis pentru Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea
- Locul 2: Ciocan Ștefania Maria, elevă la Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu” Beiuș
- Locul 3: Gal Luisa Andra, de la Școala Gimnazială Nr. 1 Budureasa
Categoria Băieți – Clasele V-VI
- Locul 1: Man Sebastian – prin această reușită a obținut o masă de tenis pentru Școala Gimnazială „Oltea Doamna” Oradea
- Locul 2: Bodea Rareș, de la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș
- Locul 3: Bartha Nimrod, elev în cadrul Școlii Gimnaziale „Szacsvay Imre” Oradea
Categoria Fete – Clasele VII-VIII
- Locul 1: Pirtea Sara – a obținut o masă de tenis de care se va bucura alături de colegii ei la Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea
- Locul 2: Rogojan Lorelai, elevă la Liceul Tehnologic „Felix”
- Locul 3: Fâșie Anastasia, elevă în cadrul Liceului Tehnologic „Felix”
Categoria Băieți – Clasele VII-VIII
- Locul 1: Pocrișer Ștefan – a câștigat o masă de tenis pentru Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea
- Locul 2: Ecsedi Nicholas, elev la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”
- Locul 3: Bonchiș Tudor-Matei, elev în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Budureasa
„Ne-am bucurat enorm să vedem entuziasmul acestor tineri și dorința lor de a face mișcare. Dincolo de competiția sportivă în sine, ne mândrim cu faptul că prin efortul lor individual, campionii au reușit să își premieze propriile școli. Această competiție reflectă perfect valorile Rotary: dezvoltarea comunității prin educație și sport, oferindu-le copiilor infrastructura necesară pentru a-și petrece pauzele și timpul liber într-un mod activ” – Bogdan Bocșe, coordonatorul evenimentului și membru Rotary Club Oradea 1113.

V-VI câștigători

VII- VIII câștigătoare

VII-VIII Câștigători

V-VI câștigătoare

3

Photo-061

Photo-016

Photo-067

Photo-032

1

Photo-021

Photo-048

Photo-058

Photo-095

Photo-087

Photo-091

Photo-131

Photo-139

Photo-177

Photo-156

Photo-167

Photo-244

4

5

Photo-219

Photo-216

Photo-282

Photo-275

Photo-262

