
Implică-te
Căutăm să intervenim acolo unde există situații cu potențial de dezvoltare sustenabilă, dar care necesită o abordare personalizată și care nu fac obiectul curent al inițiativelor administrației locale sau al companiilor.
Suntem un grup format din oameni cu maturitate profesională, al cărui scop este să își unească eforturile și competențele pentru a găsi și a implementa soluții creative și particulare la situații sociale ale comunității.
Vrem ca prin inițiativele noastre să generăm un efect de multiplicare care să angajeze membrii comunității.
Cum te poți implica?
Dacă dorești să fii parte din schimbare, alege să donezi prin una dintre variantele de mai jos:
REDIRECȚIONEAZĂ 3,5% din impozitul pe venit
Decizia de a contribui îți aparține. Pentru a susține proiectele derulate în cadrul Rotary Club Oradea 1113 poți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit către noi. Conform Codului Fiscal suma respectivă va fi direcționată către fondul Rotary și nu către bugetul statului, ceea ce înseamnă că vom face tot posibilul ca proiectele derulate să aibă un scop cât mai bine definit. Completează online Formularul 230 și redirecționează 3,5% din impozitul tău pe venit. Poți face acest lucru până pe 26 Mai 2025.
DONEAZĂ 20% din impozitul pe profit
Reprezinți o companie care dorește să contribuie la bunăstarea comunității în care își desfășoară activitatea? Donează 20% din impozitul pe profit către Rotary Club Oradea 1113 și susține activitatea pe care o desfășurăm. Conform Codului Fiscal, poți sponsoriza Rotary Club Oradea 1113 dacă reprezinți o societate comercială care plătește impozit pe profit. Suma aferentă sponsorizării va fi scăzută din impozitul pe profit pe care îl datorează societatea, între 0,75% din cifra de afaceri și 20% din impozitul pe profit datorat.
Dacă vrei să susții misiunea Rotary Club Oradea 1113 și vrei să te implici, poți face o donație prin virament bancar folosind datele de mai jos:
ASOCIAȚIA ROTARY CLUB ORADEA 1113
Sediul în Sat Sântion Nr. 343/C, Borș, jud. Bihor
CUI 34169250
Nr. Registru special Judecătoria Oradea 15/A/13.02.2015
Cont bancar RO18 INGB 0000 9999 1296 5316 – deschis la ING Bank
Voluntariat
Suntem voluntari în antreprenoriat social

Voluntariatul și antreprenoriatul social reprezintă esența care unește clubul nostru. Considerăm voluntariatul o etapă firească de maturitate umană, un act de a oferi fără a aștepta nimic înapoi în afara bucuriei de a vedea că binele făcut generează alt bine.
Împreună, voluntariatul și antreprenoriatul social, reprezintă combustibilul și motorul acțiunilor noastre. Mai mult, ele reprezintă elementele care confirmă faptic valorile ce ne unesc.
Căutăm oameni care au înțelegerea, energia și resursele pentru a susține comunitatea acolo unde mecanismele existente nu reușesc. Căutăm oameni care înțeleg voluntariatul ca un act benevol de asumare a unui rol „plătit” în emoții pozitive și în binele public creat.
Te invităm să ne susții acțiunile în calitate de voluntar
Trimite-ne datele tale de contact pentru a fi la curent cu acțiunile noastre.